marți, 18 februarie 2014

Manifest pentru sacralitatea artei

Jos Arta
căci s-a prostituat!
Poezia nu e decât un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vârstă;
Teatrul, o rețetă pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir răsuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetuși fardați;
Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomoțiune în cer;
Sculptura, știința pipăirilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate;
Politica, îndeletnicirea cioclilor și a samsarilor;
...Luna, o fereastră de bordel la care bat întreținuții banului și poposesc flămânzii din furgoanele artei.
(Manifest activist către tinerime, de Ion Vinea)

O parte dintr-un text ce m-a frapat. Nu atât prin caracterul radical pe care îl promovează, cât prin adevărul pe care-l exprimă; trist e nu doar faptul că manifestul exprimă realitățile de acum aproape un secol, ci și faptul că după atâta amar de vreme, în care am luptat pentru drepturi, libera exprimare, diversitate, trăim într-o societate aparent dezvoltată, pe fondul unei superficialități dureroase.
Arta e interpretată la un nivel sub-mediocru, e blamată și terfelită în moduri neînchipuite, de fiecare dintre noi, în ceea ce numim secolul XXI, caracterizat de evoluție, modernitate, deschidere către nou, către inovație și spectaculos. Abureli. Ne caracterizează aceeași stare de lehamite, de a ne complace într-o situație absurdă de lipsă de idei, de limpezime a minții, încât evoluția nu se întrezărește prea curând în vreun domeniu.
Nu vreau să dau impresia de pesimism sau ultra-criticism, însă modul în care arta, fie ea sub orice formă, este tratată de către poporul nostru mă face să-mi fie greață de orice tentativă eșuată de a impresiona un public mulțumit cu firmituri. Cu firmiturile unor imitații proaste și ieftine, cu "artă" de duzină care "prinde", pentru că astăzi vânăm faimă, nu respect, vânăm fețe impresionate de aparențe, nu de esență, iar într-un secol în care posibilitățile de afirmare sunt infinite, acest lucru e rușinos. Nici măcar trist, sau tragic - nu - e rușinos pentru un popor capabil și bogat, care își refuză propria istorie și bogăție culturală în favoarea unor reprezentări superficiale și mizere, ridicate la rang de artă.

Da, Arta s-a prostituat. S-a vândut pe bani unor incapabili, care înjosesc ceea ce ar trebui să reprezinte imaginea unui popor demn, sfânt, poporul român. Și totuși noi am scos Arta "la produs", fiindcă ea însăși ca entitate s-ar fi protejat dacă ar fi putut, iar dacă nu, s-ar fi sinucis, preferând moartea în Infernul lui Dante, decât existența într-o stare de semi-mortalitate. 
Jucăm într-o drama pe care o regizăm clipă de clipă, în chipul "fetușilor fardați", o piesă de duzină cu actori plictisiți, un scenariu fără titlu sau structură, într-un haos grotesc și perfid. Ce scârbă mi-e de felul în care ne înjosim propria condiție, propriul popor; ceea ce ar trebui să numim cu mândrie "artă" e astăzi doar o pâlpâire slabă a luminii de la capătul unui tunel pe jumătate dărâmat.
Am văzut artiști adevărați și da, sunt niște ființe umane aparte, demne de respect și apreciere. O asemenea dedicare nu mi-a încercat sufletul cred că niciodată, în timp ce în privirile acelor oameni se putea vedea pasiunea, pe chipul lor sacrificiul dar și mulțumirea. De ce-i denigrăm? Cu aceștia ar trebui să ne mândrim! Dar cine să-i cunoască? Iar cei care-i cunosc, de ce să nu-i judece, în fond acesta e spiritul românesc cultivat în ultima lungă perioadă - "românașu' șmecherașu' ".
Cultivăm lipsa, moartea pasiunii și a inițiativei, cultivăm josnicia și depravarea în domeniul artei, depravare în sensul înjosirii valorilor, într-un secol în care ar trebui să fim pe rampa de lansare către absolut și împlinire din acest punct de vedere, nu într-un continuu regres.

Să stârpim prin forța dezgustului propagat, stafiile care tremură de lumină.
Să ne ucidem morții!

4 comentarii:

  1. Whaaat?! (the *** are you talking about?) :))
    Inainte sa-ti dai seama ca ce ai scris tu aici e cu totul si cu totul idealist si perfect normal si probabil neschimbat vreodata eu zic sa te gandesti la un lucru foarte important si anume ca asa a fost si va fi mereu. De ce?
    1. Acum cateva sute de ani (ca si acum) doar cei care aveau bani isi puteau permite sa detina si sa aprecieze arta.
    2. O mare parte din oameni nu pot aprecia arta din cauza ca nu stiu cum, poate nu o inteleg.
    3. Daca in momentul asta arta este diferita, nu inseamna ca nu evolueaza sau nu este apreciata, ba da, dar in directia in care poate si de oamenii care pot.
    Cine vrei sa aprecieze arta? :P Tinerii din alte tari? Adultii care muncesc de pe o luna pe alta sa se intretina? Batranii care dau toata pensia pe medicamente? :)
    Concluzia o tragi singura, daca vrei sa o vezi, dar cred ca fiecare apreciaza arta asa cu stie si cum poate si cum are timp, nu stiu ce manifest ai dori tu sa apara ca sa fie apreciata arta cum ti-ai dori. :))
    Tu cum apreciezi arta? (macar puneti singura intrebarea asta, daca nu raspunzi la ea)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inteleg ce spui tu acolo Andrei, ma refeream la persoanele capabile sa inteleaga arta, facand abstractie de categoriile enumerate de tine pentru ca da, sunt constienta ca nu toata lumea e interesata de domeniul si aspectul asta. In contextul asta, ma deranjeaza ca cei capabili nu contribuie la promovarea si dezvoltarea artei in adevaratul sens al cuvantului ci a unei clone prost concepute, superficiale.
      De asemenea, ce spuneai tu la punctul 1, nu e neaparat valabil decat in cazul "detinerii" propriu-zise, pentru ca nu te costa nimic sa fii open-minded si sa te interesezi "ba, cam care-i treaba cu arta asta de care tot vorbeste lumea?", banii nu te ajuta neaparat sa apreciezi arta, uneori chiar fac opusul.
      In orice caz, cum apreciez eu arta? Tind sa cred ca promovand ceea ce imi place, sau ce le place altora. Prin asta inteleg gen tinere talente, chit ca respectivii scriu, deseneaza, canta sau mai stiu eu, pentru ca era o chestie "sharing is caring" si pe principiul asta functioneaza si cateva grupulete pe Facebook din care fac parte in care omuleti diversi impartasesc pasiune. Super awesome, parerea mea.
      Totul e subiectiv in acest context, poate nu toti vedem o exprimare artistica intr-o anumita manifestare, n-am sustinut nici ca ce am scris eu aici ar fi asa ceva, dar in orice caz, ceea ce noi promovam azi la nivel de arta e departe de ceea ce ar trebui sa fie de fapt.
      Multumesc mult de comentariu si observatii, apreciez, serios.

      Ștergere
    2. Ba e exact ce ar trebui sa fie. Arta este la urma urmei o exprimare a sentimentelor, a starilor interioare induse de noi insine sau de lucrurile ce ne inconjoara. Deci ceea ce ne inconjoara are o amprenta in arta contemporana, deci daca asta e lumea in care traim, nu ar avea cum sa fie altfel. :) Daca arta e superficiala, nu inseamna decat ca si oamenii sunt superficiali in ziua de azi. (evident, exclusand cazurile izolate si minoritatile)
      Cat despre cei care sunt capabili sa o inteleaga, etc, cred ca o promoveaza, dar daca nu e destul de evident lucrul asta este din cauza ca nu au cu ce. Poti spune cat vrei ca banii nu conteaza si pot sa fiu de acord cu tine, ca da... banii nu conteaza, decat atunci cand ii ai. Atunci cand duci lipsa de ceva, acel lucru e cel mai important (sau devine important, daca nu e).
      Oricum, nu vreau sa zic ca banii sunt singura problema, dar nu stiu ce ar putea face oamenii capabili de care spui tu, mai mult decat fac deja. Iar cu privire la superficialitatea ei... hmmm... asta e usor de descoperit, sa zicem, dar cine catalogheaza la urma urmei arta buan si cea proasta? :) Daca ar fi sa mergem dupa premiza ca lucrurile bune sunt cautate, iar celelalte nu, de unde stii ca desi ti se pare proasta, arta asta ("clona proasta") nu e buna acum?

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere