marți, 14 ianuarie 2014

Nimănui

Cântec de jale, o ciocârlie amară
Prinde din zbor luciri de vioară
Și vine cu dor, și plânge alene
Și scutură viața dintre-ale ei pene.

Tu, rază de soare, tu, cântec de dor,
Mai cântă-mi o dată, zi-mi c-am să mor,
Dezvăluie-mi locul și spune-mi cântarea
C-un vers rece, scurt, trezește-mi mirarea.

Sunt rece și doare, mă doare pe mine,
Dar al tău suflet, ce zace-n ruine?
Aș vrea să dispar, să nu fiu deloc,
Pe al meu mormânt să creasc-un boboc..

Boboc mic de floare, boboc mic de vis,
Să crești când eu ochii îi voi fi închis.
Să sape și morții la groapa mea,
Că sufletul mă trage cu dor drept în ea.

Așa sloi de rece, cum pot să fiu,
Sper să fiu doar țeapănă-ntr-un sicriu,
Și-o să plângă mult mama, și tata la fel,
Și nimeni n-o să mă mai știe la fel..