luni, 21 iulie 2014

Strident

Înfrigurarea zace-n mine, în oase și-n timpane
Așterne peste liniște gablonțuri și zorzoane-
Zornăie strident, puternic, cu țipete și cu gheare
Ascund sub poleiala fadă o-ntreagă și dulce mare.
Sare și nisip, gust amar de-apă crudă
Simt ades miros de seară, umblu-ades ca o zăludă.
Tot ades visez la zare, la cum aș fugi călare,
La buchete de rubine, roșii maci întorși spre soare.

Strig spre neant că m-am sfârșit,
Târâi pași spre afințit
Și-mi doresc o mână caldă
Pe umăr să mă atingă,
Să-mi trezească iarăși suflul
Mult uitat într-o oglindă..
Răsuflare de magie,
Aburită-n palma dreaptă
Semnul nostru de-agonie
S-a stins bietu-ncet în apă.

Zac pe pietre-nmiresmate, colțuri reci ascund parfumuri,
Îmi pătrund prin pielea udă și lovesc ca niște tunuri-
Dărâmat-au toate cele, n-a rămas nici ruga veche
Tot ce-acum se zbate-ntr-una e lumina cea de veghe.
Stă la pândă fiara-ntoarsă cu ochii către apus
Dorește ce-i interzis, dorește ce nu s-a spus..