Am visat la o culoare
și voiam să fie-a mea
multe luni și nopți de-a rândul
m-am gândit numai la ea;
venea des și cu răbdare
îmi mânjea pe umăr pete-
pete mari în groase tușe
din vopseaua nopții bete.
Inspirație acută, vase goale
și pensoane
dar și pânze rupte, rupte,
triste, plânse toate, goale..
așteptau în rând culoarea,
cea din vis, vie, acută
și nu mai venea, săraca,
era moartă, mută, surdă;
avea fața unei lacrimi,
cu sclipiri aprinse-n valuri,
valurile unui tumult
adâncit în mii petale.
De-i amor sau ură neagră,
de-i o teamă-ngândurată,
de-o fi alb de nepătruns,
cine-o ști ce am de-ascuns?
E ca marea - nesfârșită
e ca cerul - infinit
e ca ambele, albastră
sau poate că am mințit.
E culoarea unui gând,
nepătruns de-adâncul nopții,
e un sfânt tremur adus
ce-și arată și-acum colții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu