Unde vei veni..

N-am mai scris demult. Și atunci când îmi mai arunc ochii pe câte un blog, îmi mai aduc aminte de mine scriind.. Da, chiar dacă obișnuiesc să nu folosesc această "voce" a mea în timp ce scriu, adevăratul meu "eu", acum o fac.. așa, puțin, cu drag. Mi-era dor să scriu, căci atâtea se învârt în capul meu încât le pierd șirul, ordinea, logica sau sensul.

Da da, chiar sper să bem peste 2-3 ani un ceai. În Santorini. Nu la Copenhaga. Copenhaga sună rece și impunător, la Santorini sigur va fi ceaiul mai dulce și mai aromat, iar mai apoi, acasă putem bea oricând un ceai, nu-i așa?

După ce acest întreg iureș se va fi terminat, te voi aștepta sper că în garsoniera mea de la Praga. Voi fi pe balconul micuț cu bare de fier forjat, savurând o țigară și o cană mare de cafea cu lapte, cu un ghemotoc de blană torcând la pieptul meu. Și tu vei bate la ușă insistent, de parcă n-ai ști că pentru tine e mereu deschisă, iar eu mă voi enerva c-a trebuit să deranjez din somn pisica, să vin s-apăs pe o amărâtă de clanță. Dar, când o voi face, pe chip mi se va așterne același zâmbet tâmp și de pe trup mi se vor șterge toate temerile, dezamăgirile, fricile, și mă voi topi...

Vei fi ca-ntotdeauna pus la punct și zâmbitor (mie), cu-n buchet de maci în brațe (sper să fie primăvară-vară), poate chiar de ziua mea, iar ochii mi se vor umple de lacrimi și-ți voi sări în brațe cu drag, având totuși grijă să nu scutur cumva flăcările acelea roșii și frumoase din brațele tale.

Îți voi face o cafea cu lapte și zahăr, așa bei cafeaua cu mine, și ți-o voi aduce pe balcon, de unde mă urmărisei până atunci cu priviri fugare.

-Cum e viața ta? ai să mă-ntrebi.
-Te așteptam, îți voi spune, chicotind ușor.
-De când?
-Exact de dinainte să-ncepi să bați în ușă. Te-am simțit, ți-am spus că știu că ești nebun!
Și vom începe să râdem. Eu mai tare și mai colorat, iar tu vei râde de felul în care mă agit atunci când mă amuz.
-Hai să bem un ceai, ai să-mi spui cu un zâmbet viclean.
-Dar nici n-am terminat cafeaua! o să-ți spun privindu-te contrariată.
-Și ce dacă? Haide!
-Pai stai să mă îmbrac, să mă pregătesc și eu puțin, nu pot ieși în rochița asta plictisitoare în care-mi fac veacul prin casă..
Dar ai să mă iei de mână, și-ai să mă săruți iar în clipa următoare vom fi deja pe stradă, în drum spre... asta o să aflu exact atunci. Și-am să fiu îmbrăcată în fericire și speranță, în mulțumire și iubire, și voi fi frumoasă, fiindcă voi fi alături de tine.

Și-o să mergem așa, ținându-ne de mână, fără măcar să ne vorbim.. pentru că suflările noastre spun deja prea multe, și privirile fără măcar să se întâlnească se împletesc într-o mângâiere prelungă. O să fie frumos. O, de-abia aștept!
Și, chiar dacă nu va fi așa, va fi altfel. Și tot frumos.

E amuzant, mă oprisem din scris. Dar am atâtea idei că nu știu de unde să-ncep. Să reîncep de fapt.

Nu știu concret ce vreau să scriu aici, însă vin de-a valma, scriu de-a valma, îți place, mă bucur, nu-ți place.. tu pierzi.

Și-a venit pasiunea, mi-a venit iubirea..

Și-am plâns după ea, mi-a răpit simțirea

Iar acuma stau, parcă m-am pierdut,

Nu văd unde calc, umblu ca un mut.

Mi-ai umplut chipul brusc, cu un zâmbet larg

Și te bucuri de el, iubitul meu drag,

Dară eu îți spun, de va fi cum sper,

Va fi nebunie, iubire și fler..