sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Sălbăticie

În șoapta dulce-a serii îmi deschid ochii umezi și sper să fii tot acolo. Și ești, culcușit în scobitura spatelui meu, ascult cum respiri constant, ca refrenul piesei mele preferate. Cred că dormi, dar de fapt ești treaz în gândul meu și treaz în patul cald, fierbinte de amor. Reci fiori îmi cuprind șira spinării, și simt cum săgeți de adrenalină îmi cuprind obrajii, pieptul, pântecele.. parcă mi se-nmoaie genunchii, de parcă aș putea cădea în orice secundă, deși sunt într-o aparentă siguranță așezată lângă trupul tău, iar mai jos de-atât n-am cum să cad.

E groaznic de bine, mi-e groaznic de dor, ești aici și totuși nu. Filosofie. Mă simt deodată parcă desprinsă de propriul corp, și privesc la noi, ca la un tablou pictat în tușe scurte, nervoase, pline de zvâc, pasiune și dulce nebunie. Dulce tragedie.

Viața pe care o trăiesc nu-i a mea, și totuși joc un rol atât de asemănător cu cel de care m-am temut, încât paradoxul acesta îmi încleștează dinții, până la lacrimi. Și apari tu, iar, înaintea ochilor mei, iar zâmbetul tău mi se scurge pe piept, pe pântece, pe coapsele reci, arzând totuși de dorință, de foamea mâinilor tale, de atingerea delicată, sălbatică, nebună de tot.

Îmi stingi fierbințeala obrajilor cu sărutări prelungi și cu răsuflarea tăiată, încât mă aștept în orice moment parcă să leșin, să mă topesc, să mă evapor, să mă pierd de tot în aburi calzi și plini. Nici să-mi deschid ochii nu pot, mă tem nu să dispari, mi-e teamă că n-o să-mi mai pot scoate imaginea ta din minte vreodată, mi-e teamă c-o sa-mi intri în suflet, și-o să rămâi acolo, capturând tot. Și nu c-ar fi rău, ba dimpotrivă, dar n-am siguranța că același gând și aceeași speranță ne străbat mințile.

Îmi ridic bărbia râzând și căutându-ți gura, să ți-o sărut o dată. De două ori. De fiecare dată. Îmi plimb degetele pe pielea ta crudă, unghiile mele atingându-ți fiecare parte sensibilă, stârnind fiori și gânduri. Sălbatici. Romantici. Și râd, îmi place să-ți trezesc la viață trupul și sufletul, să fim vii, atât de vii încât lumea asta moartă să nu ne mai poată atinge, să ne izoleze de ea, lăsându-ne să ne bucurăm unul de celălalt, până o să fim sfârșiți de energie și de putere.. but this won't ever happen.