marți, 19 noiembrie 2013

Într-o zi, poate...

Un cer păgân și trist se desfășura grăbit deasupra capetelor noastre și din el curgea o aromă veștedă de durere. Un peisaj uscat și obosit ne apărea dinaintea ochilor la fiecare pas, creând o atmosferă deprimantă, de parcă însoțeam un cortegiu funerar.
Și când spun "noi" nu mă refer la mine și perechea mea, eu nu am așa ceva. Am crezut cândva că am. Tu ai, el are, ea, la fel, doar eu nu am. Și nu pereche în sensul doar de partener, de persoana aceea pe care s-o iubești și care să te iubească, ci pereche ca și "jumătate", care să te completeze, care să te cunoască, să te admire, să te prețuiască, să te înalțe, să te considere sprijin și inspirație, dor și agonie.



Poetic peste măsură, și totuși atât de ușor de înțeles acest concept -pereche-. 

Într-o zi, poate...

...poate te voi regăsi.
...poate te voi recuceri.
...poate te voi cunoaște.
...poate te voi atrage.
...poate te voi minți
sau
...poate te voi alinta
cu șoapte dulci și fierbinți și îți voi readuce în suflet amintirea serilor de-amor.

Am nevoie de tine, oricine ai fi tu, alături de mine. Am nevoie de sprijinul tău, de umărul tău pe care să plâng, de săruturile tale cu efect calmant. 
Florile primite în dar de la tine își vor găsi loc în vaza frumoasă din sufragerie, iar parfumul lor își va croi drum către sufletul meu. Voi păstra acolo fiecare mireasmă, încât sufletul meu va mirosi ca cea mai bogată grădină botanică ce poate exista, datorită ție; datorită sincerității și purității tale, ele vor înflori în fiecare dimineață, zâmbind la soarele bucuriei mele de a te vedea.
Datorită pasiunii tale, ochii mei se vor aprinde de dorință, iar trupul îmi va fremăta continuu în așteptarea atingerii tale; mintea mi-o va lua razna de fericire și mirare, că ești mereu lângă mine, că sunt mereu în centrul atenției tale, că ai grijă ca sufletului meu să nu-i lipsească nimic.

Într-o zi, poate...

...poate vei apărea.
...poate vei reapărea.
...poate te voi recunoaște.
...poate voi renaște.
...poate voi zâmbi
chiar fără să te cunosc sau să te vad, doar la gândul că acolo, undeva, cineva, mă va iubi și pe mine așa cum îmi doresc.

M-am săturat, sunt secătuită de putere și dorință, ca și cum toate eforturile mele de până acum au fost în zadar. Am făcut suflete fericite, le-am rănit, tot eu le-am alinat, sau dimpotrivă, însă cu siguranță am obosit. E pur și simplu fără rost acest efort continuu susținut, care mă lasă fără energie pentru orice altceva.
Stop, aici începe și se termină sufletul meu. O bucățică din el e aici, printre rânduri, restul împrăștiat care încotro. Dar îl voi reconstrui, cumva, și-l voi păstra, doar pentru mine. 
...până când voi cunoaște persoana căreia îi voi putea spune cu toată siguranța: "Îți încredințez fericirea și durerea mea, am încredere în tine."



For the photo, credits to: Christina One Photography