Parcă te văd alinare,
Parcă te văd în mii de-animale,
Te văd bucurie dar nu,
Nu fii nostalgie.
Nu ma târî în grote săpate adânc
Ci trage-mă la mal cu blândețe
Și mângâie-mă ușor pe surâs
C-o pană pictată de soare.
Nu veni tot, grămadă,
Ci lasă amorul în urmă tot
Adu cu tine urmele pașilor grei
Și târăște-i prin praful de vară.
Râzi tare, râzi blând și sincer
Și spune-mi cald cât ți-am lipsit.
Văd clar în umbra mâinii tale
Cum strângi în palmă amintirea mea.
Știu c-ai încercat s-o pierzi,
Să uiți de mine și de noi,
Dar vezi tu cum e cursul vieții
Faci cumva, și-ajungi înapoi.
Mi-ai lipsit în dulceața dimineții
O, tu, soare pagân!
Și te-am chemat adeseori din pleoape
Să vii să-mi mângâi gândul plin de șoapte.
Și-ai venit grăbit din aripile rupte dând
La mireasa văduvă ce-a-mbătrânit așteptând
Un semn
O rază
O șoapt-uitată-n valul mării calde.
Și-acum plânge-n pumni pe suflări de sidef
Și-și jură că-napoi nu se mai uită
Dar lumina lui, caldă și-necăcioasă
Și-n sufletul orbului
Ar fi în stare să pătrundă.
Animal crud și rece, ce ești tu, rațiune,
Leapădă-ți năravul și vino de m-ascultă.
Sufletul miresme-mprăștie-mprejuru-i,
Iar tu, coniță dragă, sacrificată, jelui.
Mori sigur și încet, tăcut, în agonie,
Și las-afară numai mândria de-a fi fost;
Să nu uiți niciodată ce-ar fi fost să fie
De soarele acesta s-ar fi scurs tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu